Millennium Press la Bookfest (8): Doctorul Corn despre ADRENERGIC!

CornUrsul cel Mare şi Fioros îmi dete poruncă să scriu una-alta despre ADRENERGIC!…

Ce naiba să scriu eu despre ADRENERGIC!? Senzaţia mea este că din momentul în care dă drumul unui text „pe piaţă”, autorul nu mai are nici o treabă cu producţia respectivă :  e treaba cititorilor, în primul rând, să accepte sau să urască, să le placă sau să deteste textul împricinat. Autorul (vedeţi cât de mult mă străduiesc să evit cuvântul scriitor?) nu se poate constitui în avocatul unei producţii proprii, nu are dreptul s-o facă. Ca să folosesc o sintagmă mult banalizată, textul publicat este precum un copil trecut de 18 ani: dacă n-ai avut grijă de el aşa cum trebuie până la vârsta majoratului, sunt şanse mari să se aleagă praful din viaţa lui. Fireşte că dacă lucrurile merg rău, te întristezi, fie că e vorba de un copil sau numai de o producţie literară, dar vina (să nu uităm asta nicicând) este doar a ta. Diferenţa este, însă, că un copil devenit adult se mai poate îndrepta, astfel încât, în ciuda greşelilor tale, să-ţi aducă bucurii, satisfacţii, orgolii gâdilate etc. – un text, însă, nu are cum să te gratuleze nicicând în acest fel, aşa încât îi porţi povara eşecului (binemeritată povară) multă vreme după publicare.

Fiţi liniştiţi :  ştiu despre ce vorbesc.

În context, ce pot să spun, totuşi, despre ADRENERGIC!?

Că l-am scris cu stiloul pe un caiet studenţesc de matematică.

Că l-am gândit şi l-am planificat mult timp, numai că el s-a dus tot acolo unde a poftit el.

Că l-am scris pe colţul unui dulăpior. (Dulăpiorul se afla în faţa unei ferestre).

Că în timp ce-l scriam, vedeam magazinul de peste drum, de unde ani de zile îmi luasem raţia de ulei, zahăr, ouă. (Acum au făcut acolo un Cazino de cartier cu firmă multicoloră, cu stroboscoape etc.).

Că în cameră se afla un covor african din petece romboidale din blană de capră.

Că am ascultat non-stop Sting şi Tears for Fears câtă vreme l-am scris.

Că era luna februarie şi că tocmai îmi dădusem examenul de medic specialist.

Că l-am scris într-o săptămână, dintr-o răsuflare.

Că în ultimile trei zile de scris, trăgeam draperiile chiar şi ziua în amiaza mare, astfel încât în cameră să se facă beznă. (Aveam lumină de la o lampă micuţă care acum stă pe noptiera de la capul patului).

Mda… Oare mai pot să mai spun ceva?

Oh, da :  este prima carte de la lansarea căreia lipsesc, aşa că mor de curiozitate să aflu despre ce-aţi vorbit în absenţa mea. Nu de alta, dar ador bârfa.

Mulţam fain, Iulia, Ona, Horia, Mike, şi să ne vedem sănătoşi!

Millennium Press la Bookfest (6): SUPRAVIEŢUITORUL văzut de traducătorul său

Mircea Pricăjan, traducătorul romanului SUPRAVIEŢUITORUL de Simon Spurrier, cea dintîi carte a seriei CRONICILE APOCALIPSEI, a avut amabilitatea să ne împărtăşească impresiile sale despre volumul aflat în prezent la tipar. În perioada 17-21 iunie, pe toată perioada Bookfest-ului, Mircea va fi alături de noi la standul Millennium Press, prin urmare vă invit să nu ezitaţi şi să-l asaltaţi cu solicitări de autografe!

De cinci ani lumea s-a schimbat radical. Toate lucrurile pe care am ajuns să le trecem nepăsători cu vederea au dispărut. Curentul electric e o amintire frumoasă. Televiziunea, radioul, internetul – toate s-au dus de rîpă. Viaţa a redevenit o luptă pentru supravieţuire, într-o junglă care aminteşte doar vag de lumea civilizaţiei distruse de Molimă.

Poate că scenariul acesta vi se pare cunoscut. Poate că aţi fi tentaţi să spuneţi: mda, încă o fabulaţie trasă de păr despre cum, pînă la urmă, rasa umană va ajunge la autodistrugere. Aţi avea doar parţial dreptate.

Da, SUPRAVIEŢUITORUL, primul volum al seriei Cronicile Apocalipsei, reia această temă atât de dragă omenirii în momentele ei de cumpănă, fictivă sau reală, însă ţin să vă avertizez că lucrurile nu se opresc aici. Simon Spurrier, autorul, are două atuuri: e un meşter incontestabil în materie de comics-uri horror şi, mai important, e un scriitor care ştie să manipuleze cuvintele în aşa fel încît acestea să scoată scîntei la simpla lor alăturare. Astfel încît imaginile pe care mintea lui bolnavă (!) le plăsmuieşte îşi pot găsi cea mai potrivită expresie pe pagină. Şi aceasta, credeţi-mă, este o combinaţie explozivă.

Un ritm alert, o panoramare cumplită a lumii post-Molimă, transfocări bine gîndite şi un personaj principal care reuşeşte în acelaşi timp să-ţi fie şi antipatic, şi al naibii de simpatic. Fanatici religioşi, secte mari şi mici, comerţ cu copii, o lume împărţită în plebei şi „ciocoi” în sutane. Viziuni, misiuni sfinte, arme cu duiumul, urmăriri cu maşini blindate gen Mad Max şi o confruntare apoteotică în care indienii băştinaşi înfruntă din nou colonizatorii cu crucea-n frunte.

…Şi un final care cere imperios volumul doi.

Cam asta vă aşteptă, în linii mari, în SUPRAVIEŢUITORUL. Iar dacă e adevărat ce se spune, că autorii volumelor următoare au reuşit chiar să-l depăşească pe Spurrier în această nouă artă narativ-apocaliptică, atunci e clar: it really gets better and better. Iar cînd începi cursa cu viteza a cincea mă întreb dacă nu cumva peste puţin timp începi să planezi, apoi să-ţi iei zborul.

Guest-post: Mircea Pricăjan despre POWERSAT

Mircea rocks!

Mircea rocks!

Pentru rândurile de faţă am scos din raft exemplarul meu din POWERSAT şi-am dat la pagina tehnică. Ianuarie 2007, aşa scrie acolo. Contrariat, am fugit numaidecât la Gmail cel fără pierderi de memorie – spre deosebire de mine – şi l-am frunzărit temeinic, mesaj cu mesaj. 2007, nici poveste. 2006, nici atât. 2005, da. În august 2005 lucram la traducerea romanului lui Ben Bova şi, în tot acel timp, discutam pe mail cu Horia despre concedii la Arieşeni, chinurile înfiinţării de firme în România justiţiară a Monicăi Macovei, Familia la 140 de ani, proiecte literare, editoriale şi de orice altă natură…
Cum spuneam pe un alt blog, tot în calitate de guest, Horia mi-a ieşit în cale la ţanc. Cred că era sfârşitul lui 2004 sau începutul lui 2005  – aici Gmail nu mă poate ajuta; l-am adoptat doar prin primăvara lui 2005, la sugestia lui Mike Haulică. M-a ademenit, m-a convins cu vorbe frumoase :), mi l-a oferit pe Bova şi eu l-am luat. Cum era să nu-l iau, când vorbea despre el cu atâta pasiune, de-ai fi spus că s-a ivit pe lume din propria-i coastă? Şi sunt convins că au mai fost vrăjiţi şi alţii de cântecul lui de sirenă… Fiindcă aşa procedează el, oameni buni. Orice carte îi fură minţile ţine morţiş să o transforme în obiect de obsesie pentru cât mai mulţi.
Ei bine, în ce mă priveşte, asta i-a reuşit de minune cu POWERSAT-ul lui Ben Bova. Încă înainte de a începe să lucrez la traducerea cărţii, o citisem cu toată atenţia, dormisem cu ea pe noptieră multă vreme, o dusesem cu mine peste tot, le împuiasem capul tuturor cu ea… Curată nebunie, vă zic. Iar povestea… povestea o ştiau toţi cunoscuţii mei. Năstruşnică idee: un satelit plasat pe orbita geostaţionară a Pământului, un satelit care să capteze energia solară şi să o transmită la sol, eliberând astfel întreaga umanitate din jugul petroliştilor (liberali ori de altă orientare politico-religioasă). Ei, le ziceam eu cunoscuţilor, dar credeţi că lucrurile-s aşa de simple? Staţi să vedeţi! Tipu’ ăsta, Dan Randolph, îşi ridică-n cap toţi duşmanii posibili şi imposibili, pe toţi ăia care ar rămâne fără o vacă de muls. Şi să te ţii conspiraţii, atentate, sabotaje, tot tacâmul. Iar tipu’ ăstalalt, Ben Bova ăsta, autorul, ăsta-i pe gustul vostru. Scrie fără complicaţii, ştie ce vrea, merge la ţintă, îşi descrie personajele atât cât trebuie, după care le pune la treabă. Acţiune de cea mai bună calitate, vă garantez. Aşa le spuneam. La care ei: OK, şi când apare?
Hmmda… Mult timp m-a bântuit întrebarea asta. Cum ziceam: era august 2005 când tălmăceam eu peripeţiile lui Dan Randolph, iar pe pagina tehnică a versiunii tipărite stă scris ianuarie 2007. Deci aproape doi ani. Nici nu e mult, dacă stăm acum să ne gândim, dar credeţi-mă că pentru mine fiecare săptămână, fiecare lună a fost un chin. Şi asta doar pentru că reuşisem, la rândul meu, să obţin de la alţii reacţia pe care Horia Ursu o obţinuse de la mine. Un fior de surescitare, o frenezie cum numai perspectiva unei poveşti ieşite din comun poate trezi în fiinţa unui cititor pasionat.
Până în momentul de faţă, POWERSAT e singura mea traducere pentru Millennium Press. După cum vedeţi, amintirile care mă leagă de această carte îmi sunt extrem de dragi. Drept pentru care mă jur aici şi acum că-i vor urma şi altele…
Horia, ai legătura! Vrăjeşte-i. Fă-i să dea năvală la raftul cu POWERSAT! 😀

graphic12

Ofertă imbatabilă în perioada 18-24 martie!

PS (din partea gazdei): Mă conformez şi vă ofer spre lectură POWERSAT împreună cu UN MILIARD DE ŞANSE al lui Cory Doctorow. O ofertă imbatabilă: două cărţi la preţul unui singur volum. Dacă în librării aceste două volume pot fi cumpărate la preţul de 50 lei (sau chiar mai mult), timp de o săptămînă, pînă pe 24 martie, Millennium Press vi le oferă cu o reducere de 40%, la numai 30 lei! Tot ce trebuie să faceţi este să ne transmiteţi comanda şi coordonatele dumneavoastră completînd formularul de aici. Vă aşteptăm!