Update moşieresc

La cererea cititorilor, care au ţinut morţiş să afle ce se mai întîmplă la moşia familiei Ursu, despre care n-am mai scris nimic de tare multă vreme, vă voi înfăţişa astăzi cîteva aspecte la zi din renovarea conacului moşieresc. Vă reamintesc că acest conac – situat în partea numită „satul vechi” al localităţii Sîi, comuna Valea Vinului – a fost construit de o familie probabil de origine şvabă la anul de graţie 1902 (potrivit altei surse, 1906) şi a intrat în patrimoniul familiei Ursu în urmă cu doi ani fără aproximativ o lună (în mai 2008). De la data respectivă, conacul a suferit o sumedenie de operaţii estetice, documentate şi pe acest blog la timpul potrivit. Anul acesta, după refacerea camerei mari şi a bucătăriei în anii precedenţi, a sosit timpul pentru o transformare estetică majoră: un facelift.

Before

Aşa cum ne învaţă practica încetăţenită a chirurgiei estetice, orice facelift trebuie să fie precedat de o fotografie care va putea fi ulterior utilizată spre comparaţie cu rezultatul final.

After

N-am să vă plictisesc cu imagini din timpul procesului de întinerire, cred însă că rezultatul final merită o privire atentă şi aplauze meşterului dibaci. Subsemnatul visează deja la vremea post-Bookfest, cînd intenţionează să petreacă ore lungi şi răcoroase, departe de arşiţa verii şi de stimulii agasanţi ai lumii civilizate, tolănit în hamac la umbra deasă a cerdacului de mai sus şi citind pentru pură plăcere.

Current soundtrack: Phil Manzanera & John Wetton – Same Time Next Week

2009: Looking backwards

Am recitit în dimineaţa asta ceea ce-mi propuneam pentru 2009 acum aproximativ un an. Dacă e să mă raportez la ceea ce speram atunci să realizez, am cam dat-o în bară. N-am mai călcat deloc dincolo de hotare. Proiectul „despre care nu voiam să vorbesc”, adică realizarea unei colecţii mystery & thriller pentru Bastion, a eşuat lamentabil (şi nu din vina mea). Celelalte proiecte la care făceam aluzie… nu mi le mai amintesc. I screwed up big time, dacă e să mă iau după ce-am bifat din lista aceea. Dar…

În ciuda neîmplinirilor respective, aş încadra 2009 între cei mai importanţi ani din existenţa mea de pînă acum (40 de ani bătuţi pe muchie; asta nu e o realizare, e un fapt). Şi la mine a fost criză, dar de o cu totul altă natură: criză acută de timp! Să vedem de ce…

La Millennium Press n-am scos un titlu pe lună, aşa cum ne-am propus iniţial, ci şaptesprezece cu totul (e drept, cinci dintre acestea au fost reeditări, dar am muncit mult şi la acelea, aşa că le-aş trece fără ezitări tot la capitolul reuşite). Am început să scoatem capul în lume ca editură, am renunţat la colecţii şi ne-am definit foarte clar nişa de producţie. Iar acesta nu cred că-i puţin lucru. Am avut încasări cum nu visam la cele două mari tîrguri (în bună parte, asta se datorează lui Bebe şi Nicu, pe care mă bucur că am reuşit să ni-i păstrăm alături). Am recuperat enorm din datoriile care ne-au împovărat în cei aproape trei ani de vaci slabe ai asocierii cu Tritonic. Am reuşit să ne scuturăm de tinicheaua reprezentată de această păguboasă alăturare şi să apărem în ochii publicului dacă nu ca una dintre editurile  care  îşi respectă toate termenele, măcar ca una onestă, care realizează, fie şi ceva mai tîrziu, aproape tot ce promite; şi, cel mai important, am ajuns să fim priviţi ca o editură care contează şi care nu-şi bate joc de cititorii ei, ceea ce nu-i deloc  uşor de realizat. Ne-au reuşit cîteva surprize frumoase, am descoperit farmecul promoţiilor, am schimbat radical look-ul copertelor şi am uniformizat formatul volumelor. Avem un site funcţional, vînzările venite din online constituie o componentă serioasă a veniturilor editurii. Mai avem de lucru, sigur, la promptitudinea onorării comenzilor. Am scos două volume din seria LEGENDELOR DUNEI, am publicat nişte antologii chiar reuşite (sînt foarte mîndru de cele două antologii MILLENNIUM). Nu în ultimul rînd, ne-am simţit onoraţi de faptul că SRSFF a recunoscut importanţa a ceea ce facem, prin premiul decernat la Gaudeamus, în noiembrie. Nu ne-am mutat încă în sediul nou, deocamdată am amenajat doar depozitul, dar n-a depins de mine treaba asta, ci de eliberarea spaţiului în cauză, care s-a produs mai tîrziu decît sperasem.

Am fost îndeajuns de consecvent în ceea ce priveşte scrisul, am publicat aproape în fiecare număr al Nautilus-ului cîte un articol; n-am avut realizări în ce priveşte publicarea peste hotare dar lucrez la capitolul acesta. Am scris şi oarece ficţiune, dar n-am publicat încă nimic (nu socotesc aici reeditarea nuvelei „Oraşul cîinilor”); nu-i o neîmplinire, pur şi simplu nu socotesc că am atins nivelul dorit pentru publicare. Cînd se va întîmpla asta, o să vă anunţ, fiţi siguri!

În plan personal, n-am a mă plînge. Ştefana a început cu bine şcoala şi mai nou chiar îi place. Am trecut cu bine peste o mare încercare (boala mamei) şi după toate semnele we’re out of the woods. Sîntem la nivelul de plutire din punct de vedere material şi, în ciuda crizei, am fi nerecunoscători dacă ne-am plînge. Casa de la moşie e locuibilă şi primitoare, avem apă curentă şi o bucătărie funcţională; a fost o investiţie serioasă, dar a meritat. N-am avut timp să ne petrecem acolo prea multă vreme, dar peste vară am colindat ţara în lung şi-n lat, aşa că au existat destule compensaţii.

În 2009, biblioteca mi s-a îmbogăţit considerabil, nu mai puţin de 437 de volume noi mi-au încărcat rafturile, care au devenit, iar, neîncăpătoare (pentru cei care se întreabă de unde ştiu cîte-s, precizez că ţin o listă a intrărilor în bibliotecă). Am citit cîteva cărţi grozave. I-am redescoperit pe Stephen King (datorită seriei de autor de la Hodder), Philip K. Dick (cu proza scurtă în ediţia de la Gollancz/Orion), Cordwainer Smith, Cyril Kornbluth, Poul Anderson şi Roger Zelazny (NESFA PRESS rulz!) şi am citit o mulţime de povestiri excelente, în antologii pe măsură. L-am citit pe Stieg Larsson şi mi-a plăcut, dar am amînat să-l citesc pe Carlos Luis Zafon. Mi-a făcut plăcere să-l citesc/recitesc pe Robert McCammon, pe care mi-am propus să-l parcurg integral deîndată ce voi avea ocazia. Însă, dacă ar fi să aleg o singură carte  citită în acest an, cred că aş alege ACACIA lui David Anthony Durhan, pe care am terminat-o de curînd. E o lectură de neocolit şi amîn cu delicii începerea volumului secund al trilogiei sale, THE OTHER LANDS, pentru a-l putea savura aşa cum se cuvine.

Am redescoperit plăcerea de-a merge la cinematograf (trăiască multiplex-urile clujene) şi aceea de-a vedea filmele la calitatea originală. Vîrfuri în materie de vizionare? Cred că District 9 mi-a plăcut cel mai mult dintre filmele cu ştampila 2009, dar lista se cuvine completată, aşa că n-am să mă pronunţ categoric pînă nu voi fi văzut ceea ce se consideră a fi semnificativ în materie. De pildă, faimosul Avatar am apucat să-l văd abia pe 1 ianuarie 2010 şi mi-a plăcut enorm ca realizare. Da, scenariul nu-i original, dar în ansamblu e un film care îşi atinge fără dificultate standardul impus de hype-ul care i-a însoţit lansarea.

În sfîrşit, în anul care-a trecut mi-am păstrat toţi prietenii şi mi-am făcut alţii noi. Şi asta e o mare bucurie, credeţi-mă; probabil cea mai mare.

Cam aşa a fost în 2009 pentru ursul cel mare, rău şi urît din colţul hărţii. Despre cum mi-aş dori să fie 2010 am să scriu altă dată. Voi cu ce vă lăudaţi şi de ce sînteţi nemulţumiţi?

Toamna la moşie

Era şi timpul ca, după atîta amar de vreme, să ajungem şi pe la moşie. Toamna asta nu prea am apucat să ne bucurăm de ea, fie din pricina tîrgului, fie din cauza temelor care i-au ocupat Ştefanei sîmbetele, fie din pricina necazurilor cu mama. Am ajuns pe la Sîi cel mult o dată pe lună, din august încoace.

Am găsit natura mohorîtă, casa neschimbată şi, surprinzător, iarba destul de proaspătă în curte. Am făcut foc în cămin şi am lucrat un pic, în timp ce Lucişoara ştergea praful (adunat grămadă într-o lună şi ceva) şi junioara desena. N-am stat decît vreo trei ore, dar mi-a tihnit la culme liniştea de-acolo. Poate că în anul ce vine o să apucăm să stăm mai mult, că prea tare ne tihneşte acolo.

Ori poate că se va potrivi să mi se împlinească visul şi, în sfîrşit, să-mi adun toţi prietenii acolo, să facem un Ceaunicon  căruia să-i meargă vestea… 🙂

Back!

Ne-am întors. A fost, cred, cea mai lungă, dar şi cea mai relaxantă vacanţă din ultimii ani.

p1

Ştefana pe ţărm

Am avut parte de un sejur de 8 zile la mare , împreună cu cele trei ursoaice (Beautiful Bad Bear, Lil’ Bear şi Sister Bear). Jupiter, la „marea noastră”, e o staţiune liniştită şi curăţică,  nu foarte modernizată şi manelizată, care pare a fi luat locul Saturnului ca staţiune „de familie”. A fost deosebit de relaxant, am citit mult, am avut parte de soare şi valuri frumoase, am făcut castele de nisip, ne-am bronzat cu toţii mai dihai ca nişte ţigani, ne-am întîlnit cu cîţiva prieteni, am mîncat ca sparţii (dacă ajungeţi prin Jupiter, vă recomand sincer restaurantul Casa Ţărănească) şi, în general, ne-am simţit bine. Good solid family fun. A urmat drumul de întoarcere, întrerupt la Predeal, Bran şi Sighişoara: papa bun, locuri frumoase, oameni amabili. Ne-a tihnit la culme.

La Bran, într-o dimineaţă de iulie

La Bran, într-o dimineaţă de iulie

Am stat acasă doar o singură zi şi-am decolat pentru două zile la moşie, unde ne aştepta o surpriză mare: s-au copt prunele! Prin urmare, acolo am avut parte de muncă, nu glumă, căci nu-i uşor să recoltezi prunele căzute în iarba prea mare… Am organizat o clacă cu surori, verişoare şi bunici şi pot să raportez cu mîndrie că recoltarea primului soi de prune a fost încheiată cu succes, iar recolta e mai mare decît cea de anul trecut, deşi prunii s-au mai împuţinat astă-primăvară. Cel de-al doilea soi (bistriţele) nu e chiar atît de grozav reprezentat, aşa încît preconizăm încheierea totală a recoltării pînă la sfîrşitul acestei săptămîni. Am discutat deja cu vecinul Nelu şi e gata să se ocupe el de procesul de pălincizare, cînd va veni vremea. Încă o dată, Millennium Press va avea destulă apă de foc pentru a-şi întîmpina şi delecta prietenii cititori la lansările din toamnă.

Călăţele, locul de baştină al neamului ursesc

Călăţele, locul de baştină al neamului ursesc

În sfîrşit, ultimele trei zile le-am petrecut la Călăţele, satul de baştină al tatei şi-al bunicului,  în Apuseni, „ţara” mea de odinioară, locul unde mi-am petrecut mai toate verile pînă la 20 de ani.

Valea Călăţii, lîngă Căţeaua Leşinată

Valea Călăţii, lîngă Căţeaua Leşinată

Cîte amintiri poate să strîngă un om, oare? Dintre cele care, precum mersul pe bicicletă, i se imprimă pe veci într-un cotlon de memorie, de unde răbufnesc năvalnic, bulucindu-se, la cel mai mic stimul?

Cascada de la Răchiţele

Cascada de la Răchiţele

Valea Călăţii, dealul Tonei cu bănucăii şi mormintele străbunicilor şi ţancurile Coltăului, pădurea de pini de la ieşirea din sat, locul de scaldă de la podul al doilea, zmeura din grădină şi agrişele, cabana „Căţeaua leşinată” (acum părăsită),  lacul tăcut şi tîrgul colorat din Beliş, cascada de la Răchiţele şi drumurile bătute şi răs-bătute cu tata, pînă şi scoverzile bunicii (acum ale mătuşii)… Toate madlenele copilăriei mele au fost la întîlnire şi m-au făcut să m-aştept să o aud pe bunica întrebîndu-mă ca acum treij’ de ani, seara, cînd ne adunam toţi nepoţii de pe coclauri: „Mai poţi, nepoate?”. Mai pot, Buie, mai pot…

Lacul de la Beliş

Lacul de la Beliş

Acum pot. Mi-am reîncărcat bateriile al căror nivel se apropia de zero după o primăvară şi-un început de vară grele. De azi m-am apucat din nou de treabă. Mîine către prînz pleacă la tipar o carte nouă, alta stă şi ea să plece, probabil după ce vom fi trecut pragul lunii august. Sînt cărţi de citit şi texte de revăzut, sînt datorii de plătit şi promisiuni de onorat şi am încredere că o să reuşesc să fac faţă cu succes.

PS: Ce veţi putea citi şi vedea în zilele următoare pe-aici? Oarece impresii de lectură, alte poze din peregrinări, amintiri din copilărie şi detalii despre ce va să vină la Millennium Press… Stay tuned, folks!

Peisaj cu bălării şi o recenzie

Weekend lung şi canicular. Un sejur la moşie, de vineri după-amiază pînă aseară. N-am mai ajuns pe-acolo de patru săptămîni şi ne-am înspăimîntat de ce-am găsit. Între timp a fost ploaie, multă căldură, iar ploi… Iar din punct de vedere vegetal, s-a văzut din plin. Toată curtea a fost invadată de buruieni, iar terenul pînă mai ieri sterp a devenit o pădure de lobodă. M-am certat cu baciul Aurel, care promisese că va veni să cosească. A venit pînă la urmă sîmbătă dimineaţă, a doborît pădurea de lobodă, a băut un pahar mare de vin rece, după care dus a fost, promiţînd că revine pentru a cosi şi în livadă. Cum l-aţi văzut voi, aşa l-am văzut şi eu. Categoric, trebuie să-mi cumpăr o maşină de cosit. Întrebarea pe care mi-o pun este: ce fac cu fînul?

Peisaj cu bălării

Peisaj cu bălării

Umezeala ambiantă şi-a pus amprenta pe pereţi, în casă. Am descoperit urme de mucegai în bucătăria proaspăt zugrăvită şi într-un colţ al camerei (din fericire colţul opus peretelui cu biblioteca). Se cer luate măsuri, dacă vrem să păstrăm căsuţa locuibilă pe termen lung. Ştefana s-a bucurat de compania amicului ei Alex şi de cea a bunicii, care pare a fi încîntată de excursiile astea. Eu am apucat să şi lucrez un pic, revăd RĂZBOIUL BĂTRÎNILOR pentru tirajul de masă. Am şi citit niţel, iar cel de-al doilea volum al trilogiei MILLENNIUM a lui Glen Larsson se-anunţă la fel de captivant ca şi cel dintîi. Nu mă grăbesc cu lectura, următorul volum apare abia prin octombrie, şi vreau să savurez din plin această carte.

Am revenit ieri seară acasă. Azi, de dimineaţă, am muncit binişor (răspund unui interviu exhaustiv, cu întrebări una şi una, care sper că vă va fi pe plac; vă spun într-o zi două unde şi cînd îl veţi putea citi), ne-am nutrit în familie şi-am tras un pui de somn. Curată viaţă burgheză! Apoi am făcut un pic de sport cu Ştefana, iar acum sînt cam sleit de puteri, aşa că tare am senzaţia că am să mă îndrept spre colţul meu de lectură, iar…

Vă mai îndemn doar să aruncaţi o privire la recenzia scrisă de Bujold/Sorin Camner:

romanul curge în direcţia corectă – acţiune, acţiune şi distracţie. Citiţi-l, nu aveţi nimic de pierdut, n-o să vă ia prea mult. Spurrier, autor de comicsuri, scrie un roman care te prinde, te ţine şi, prin ritm, te lasă fără suflare.

What more can a publisher ask for? Se pare că, pînă şi în cazul detractorilor iniţiali, CRONICILE APOCALIPSEI: SUPRAVIEŢUITORUL şi-a atins scopul. Ceea ce e absolut mulţumitor.

Acum plouă de rupe… Ploaie de vară, cu bulbuci. Şi, vorba amicului meu Timi, „miroase a rîme. Înseamnă că vîntul bate de jos în sus.” E vară şi mi-e bine.

As other see us (1)

„As other see us”. Cum ne văd alţii. Ăsta e titlul rubricii care-mi place cel mai mult din fanzinul lui Dave Langford, Ansible. Cel mai premiat fan SF al tuturor timpurilor (are la activ vreo două duzini de Hugo-uri la categoria fan writer, abia anul trecut a reuşit John Scalzi să-i întrerupă seria neîntreruptă a cîştigurilor) adună sub acest titlu extrase din presa non-F&SF despre fanii şi scriitorii genului. Uneori dă citate din recenzii, alteori fraze savuroase ce descriu uimirea unor neofiţi în raport cu cele scrise sau înfăptuite de către fesefişti. Prin urmare m-am gîndit, cu neuronii suprasolicitaţi după o după amiază şi o zi întreagă petrecute la moşie (unde am lucrat, n-am stat doar să citesc, cum am procedat sîmbăta trecută), că o asemenea rubricuţă nu i-ar strica nici blogului de faţă, că tot a ieşit pe locul întîi în sondaj categoria ştirilor despre F&SF. Ergo

Subiectul dintîi ni-l oferă Cotidianul, unde Steluţa Voica semnează un articol despre „Viitorul SF al României”, bazîndu-se pe citate din Dan Doboş, Sebastian Corn şi Mike Haulică. Citez şapoul textului descoperit online:

Teritoriu luat în stăpânire de triburi tehnologice, cetăţeni de rând fericiţi să fie aleşi suporturi biologice pentru perpetuarea minţii preţioase a iubiţilor senatori conducători sau egouri de dimensiuni monstruoase create de speranţa de viaţă ajunsă la 200 de ani. Câţiva scriitori de SF, Dan Doboş, Sebastian A. Corn, Michael Hăulică, au imaginat pentru Cotidianul cum va arăta România peste 50 de ani.

Citiţi articolul integral aici.

And now for something completely different: Jen îşi inaugurează cariera de reviewer pentru CititorSF cu o „advance review” la PREDATOR: TEROARE ÎN JUNGLĂ, o carte care se pregăteşte să intre la tipar. Mulţumim frumos!

…Şi oarece off-topic: pînă cînd presa cea „mare” o să ne mai dea în vreun fel atenţie, vă invit să vedeţi aici cîteva poze făcute în ultimele săptămîni la moşie. E locul ideal pentru creaţie şi muncă, trust me.

Post scriptum: nu poate decît să mă umple de mîndrie că toţi cei trei autori citaţi în jurnalul meu preferat au fost sau vor fi publicaţi de către Millennium Press. Picture me happy!

De ziua muncii, la muncă!

Ca orice român care se respectă, mi-am petrecut ziua muncii muncind. Fizic, nu oricum! Ieri şi azi am dat la lopată pentru a nivela terenul din curtea casei de la moşie (întrucît ograda era străbătută, în urma astupării şanţului cu conducta care aduce apa în casă, de un val de pămînt total inestetic). Am cărat şi bolovani, am încărcat moloz şi gunoaie în căruţa baciului Aurel, într-un cuvînt, am făcut exerciţii fizice cît n-am făcut toată iarna. În afară de asta, am mai produs nişte aripioare la grătar prima-ntîi, o tocană la ceaun de mi s-au lins pe buze comesenii şi, după lăsarea întunericului, am mai apucat şi să-mi deschid laptopul şi să lucrez un pic şi de-ale mele, în vreme ce focul pocnea în sobă.

09-05-004

Între timp, doamnele au muncit de zor şi ele, au făcut bucătăria proaspăt renovată lună şi bec, după cum se poate vedea în imaginea de mai sus.  Aşa se face că, la mai puţin de-un an după achiziţia coşmeliei, avem două încăperi perfect funcţionale şi avem apă curentă în casă şi în curte. Mobilierul e cam de strînsură, încă n-am ajuns la capitolul respectiv, lipseşte aparatura necesară într-o bucătărie (cu excepţia cuptorului! aţi observat cuptorul restaurat?), dar important e că-i curat şi în curte şi afară, că mi-am găsit şi om care să-mi cosească „savana” şi că, în sfîrşit, am scăpat de meşterii care m-au terorizat de trei săptămîni încoace. De mîine, it’s back to business as usual. Iar de luni, check this space pentru o nouă promoţie Millennium Press!

Primăvara la moşie

De o săptămînă încoace am fost mai mult offline, din motive obiective legate de moşia familiei. Cum anul trecut ne-am pierdut mai toate duminicile păzind meşteri acolo sau meşterind, anul ăsta ne-am hotărît să începem devreme şi să ne limităm la un singur obiectiv, renovarea bucătăriei. Toate bune şi frumoase, numai că asta a implicat inclusiv introducerea apei curente (ceea ce a dus la curăţarea fîntînii, instalarea hidroforului, săpături intensive de-a curmezişul curţii pentru canalizare), înlocuirea a două geamuri şi două uşi, renovarea cuptorului (punctul de ancoră în păstrarea identităţii de gospodărie rurală), noi consolidări de ziduri de chirpici… Au intervenit şi sărbătorile (ale meşterilor şi ale noastre, consecutiv), am avut şi alte treburi (vă spun curînd care-s alea), dar acum ne apropiem cu paşi repezi de final, iar de 1 Mai sînt toate şansele să fim gata cu renovările şi curăţenia.

Cîmpul cu păpădii

Cîmpul cu păpădii

Promit să vă arăt poze şi cu rezultatul final, cînd o fi gata. Pînă atunci, v-arăt doar o mîndreţe de primăvară în livadă şi pe cîmpul cu păpădii de dincolo de-aceasta, locurile în care m-am refugiat în aceste zile atunci cînd praful devenea de nesuportat.

Livada... şi dincolo de ea

Livada... şi dincolo de ea

A, da, să nu uit: această însemnare îi este dedicată Tapirului, care m-a întrebat, mai zilele trecute, ce mai e nou cu casa şi moşia.

O noapte cu cărţile tatei

Aproape două zile de linişte la moşie, de asta am avut parte în acest weekend. Am început curăţenia de primăvară în curte şi în livadă, am făcut curat în pod şi am croit planuri – de perspectivă, măreţe, dar şi realiste, subsumate unui buget de criză – pentru viitoarele amenajări şi îmbunătăţiri.

Ce mi-a tihnit cel mai mult a fost finalizarea mutării bibliotecii tatei acolo. Ceasuri întregi, după ce fetele adormiseră, la lumina focului din sobă, am contemplat rafturile solide, vechi de patruzeci de ani, pline cu cărţile printre care am crescut. E de precizat, cred, că am fost binecuvîntat să cresc avînd camera mea încă de la vîrsta de cinci ani, iar camera respectivă s-a întîmplat să găzduiască biblioteca familiei. Cîteva mii de volume (nici acum nu ştiu, nici măcar aproximativ, cîte-ar putea fi), adunate de tata de la vîrsta adolescenţei începînd. Cărţile lui, cărţile bunicului… Cărţile mele din adolescenţă… Cărţi pe care, în marea lor majoritate, le-am citit sau măcar le-am răsfoit în cei aproximativ optsprezece ani cît am locuit în camera respectivă, convieţuind cu rafturile uşor gîrbovite de povara paginilor.

Poliţistele din colecţia Enigma (aia cu cheia), volumele din colecţia Delfin (ah, Amazonul din ANTECUME şi DON FERNANDO şi… şi cărţile de război pe mare ale lui Douglas Reeman…), cărţile cu Winnetou ale lui Karl May şi colecţia de romane de Alexandre Dumas. Globus-urile mici şi dense şi predecesoarele lor din colecţia Meridiane. Colecţia de cărţi cu autografe primite de tata de la prietenii lui. Conţinutul atît de preţios al cuferelor cu volume în franceză recuperate de Monique şi Bernard la desfiinţarea unei biblioteci de întreprindere, pe care le-am devorat în aproximativ şase luni, furîndu-ne cu tata, unul altuia, cartea de pe noptieră. Cam tot ce-a contat în literatura română din 1954 şi pînă în 1992, la moartea tatei. Cărţile antebelice salvate de bunicul şi bunica mea (care era bibliotecară) de la ardere, în anii ’50. Bibliografia mea din facultate, care, aflîndu-se deja în biblioteca tatei, a făcut să nu am nevoie de un permis la biblioteca universitară („să-ţi pierzi vremea în sălile de lectură numai dacă n-o să găseşti acasă vreuna dintre cărţile de care-o să ai nevoie” – dar asta nu s-a întîmplat).

Le-am şters de praf, bucată cu bucată, le-am aşezat acolo unde ochiul şi mîna ştiau deja să le repereze fără ezitare, le-am răsfoit iar şi mi-am dorit să am timpul pe care-l aveam pe vremuri, ca să le recitesc… Va veni şi vremea lor, a unora dintre ele, mai către vară şi-n anii care vor veni. Acum le ştiu acolo şi, azi-noapte, pentru cîteva ceasuri, m-am simţit iar tînăr şi dornic să le citesc sau recitesc pe toate, să fiu ca tata, care nu le aşeza în raft decît după ce le citea pînă la capăt, adăugîndu-şi semnătura şi data încheierii lecturii pe pagina de gardă…

Acum şaisprezece ani, pe cînd era în spital, îmi cerea în fiecare seară cînd plecam de la el să-i aduc de citit pentru a doua zi. O carte sau două. Îmi preciza exact locul din bibliotecă şi-mi explica raţiunile alegerii cutărui sau cutărui titlu. Cît a stat acolo, vreo două luni şi jumătate, a citit enorm. A recitit, de fapt. Era în ’93, începuse marele boom editorial, dar el nu prea îmi împărtăşea entuziasmul cu privire la zecile de titluri despre care îi spuneam că apăruseră. „Citeşte-le tu şi-mi spui dacă-i ceva de capul lor”, îmi spunea. „Eu mai am cîteva cărţi pe care vreau neapărat să le recitesc”. Şi-a revenit şi s-a întors acasă. Dar şi-a continuat recitirile. A murit chiar acolo, în bibliotecă.

Cînd îl visez, îl visez aşezat în fotoliu, sub rafturile astea. Întotdeauna în visele astea vorbim despre cărţi. Despre cărţi ai căror autori încă se jucau cu puţa în nisip cînd s-a dus el, uneori. Fumează eternele-i BT-uri, are la îndemînă un creion (îi plăcea să-şi noteze în timp ce citea – oare şi de-aia mi-eşti aşa de drag, Maicule?) şi, cînd vrea să sublinieze vreo idee, mă priveşte pe deasupra ochelarilor cu ramă neagră şi îi rîd ochii. Întotdeauna are în mînă o carte şi o mîngîie aşa cum ai mîngîia o ţesătură plăcută la atingere sau pielea caldă a unei amante.

Cred că tatei i-ar fi plăcut la moşie. Mai ales acum, cînd biblioteca e la locul ei.

PS: Ignoraţi fondul sonor şi calitatea filmării. Asta a fost aparatura disponibilă (un telefon Sony Ericson şi o mînă care cam tremura – consecinţa unui exces de cafea).

2009: Privire în perspectivă

O însemnare de acelaşi gen de anul trecut mi-a permis să îmi pot aminti, de cîte ori am simţit nevoia, ce mi-am propus şi, la sfîrşit de an, să trag linie şi să adun, pentru a vedea cît am reuşit să realizez. Îmi voi enunţa parte din gînduri (acelea avuabile public) acum, cu speranţa că recitirea lor mă va impulsiona întru punerea lor în faptă. Aşadar, ce-mi doresc de la 2009?

În plan personal, nu cu mult mai mult decît îşi doreşte toată lumea. Sănătate şi prosperitate pentru mine şi toţi ai mei. În particular, mi-aş dori ca Ştefana să înceapă cu bine şcoala, la toamnă. Mi-aş mai dori ca pînă cînd vara îşi va intra în drepturi să reuşesc să fac din căsuţa de la moşie o locuinţă perfect funcţională, cu apă curentă şi cu o bucătărie în care să pot găti tot ce-mi va trece prin minte şi cu o curte din care să nu-mi mai vină să plec. Nu-i mult ce-mi doresc şi, cu puţin noroc, o să avem parte de toate astea.

În ce priveşte călătoriile, anul ăsta vom vedea sigur Egeea, vom da o tură prin Serbia şi, după toate probabilităţile, vom vizita Austria profundă, unde încă n-am ajuns. Dacă totul va fi superlativ, e posibil ca la toamnă să ajungem la Frankfurt sau măcar (iar) la Nantes la Utopiale, dar partea asta e încă sub semnul întrebării şi depinde în mare măsură de împlinirea dorinţelor din paragrafele care urmează.

În plan profesional, sînt multe proiecte pe care le-aş vedea puse în practică, unele ele transferate din wishlist-ul de anul trecut. Cu Millennium Press aş vrea să ating media pe care ne-am propus-o cu Mike după Gaudeamus, de măcar un volum apărut în fiecare lună. Vrem să publicăm vreo patru antologii în acest an (în seria editată de Mike), vreo şase titluri în colecţia Epic, pe care o coordonez eu (da, vor fi şi Dune, vom avea şi Scalzi, şi Carlson şi VanderMeer), plus încă vreo trei-patru titluri în colecţia Prezent, care i-a revenit Onei. Şi, dacă sorţii ne vor fi favorabili, o să avem, la Bookfest, o colecţie nouă.

Tot pentru Millennium Press mi-aş dori, de la vară încolo, mutarea într-un sediu adevărat (spre deosebire de momentul actual, cînd editura fiinţează în biroul meu de-acasă şi, datorită internetului, în biroul Onei şi-al lui Mike). Spaţiul există şi, pînă prin mai, va fi liber şi gata pentru amenajările şi renovările (nu puţine) la care va trebui supus. Dacă totul merge bine, din iulie voi lucra în noul birou, voi avea un spaţiu confortabil pentru primirea oaspeţilor şi un depozit încăpător la îndemînă. Şi, ca bonus, o perspectivă încîntătoare asupra unei grădini înverzite şi a piscinei şi locului de joacă al Ştefanei.

Ar mai fi, desigur, proiectul în care m-am implicat mai recent, despre care încă nu aş vrea să vorbesc. Şi încă vreo două care sînt încă în stadiul de wishful thinking. Dar, dacă îţi propui destul de multe şi pui osu’ la treabă, nu există să nu duci la capăt aproape la fel de multe. Uraţi-mi baftă!

Voi ce vă doriţi de la anul acesta?

Later edit: Acum am observat că, după doi ani şi zece luni de blogging, am ajuns la însemnarea cu numărul 250. Nu-i rău!

Crăciun fericit!

Bagajele-s încărcate în portbagaj, inclusiv un brăduţ frumos şi des, găsit ieri în piaţă, mîncărurile-s gata, mai trebuie doar să mi se întoarcă nevasta de la scîrbiciu şi ne vom îmbarca. Sper să avem parte de-un prim Crăciun la moşie frumos, nu vom fi doar noi, sperăm să ne vină şi colindători… Cît despre zăpadă, am vorbit cu cine trebuie şi deseară va ninge. Ştiu eu!

22

Deşi ştiu ce-o să ne-aducă Moşul (şi sînt singurul din familie care ştie chiar tot), aştept cu nerăbdare reacţiile Ştefanei şi Luciei. Amîndouă vor avea parte de surprize. Chiar şi blazatul şi mizantropul urs are voie să se înmoaie în ocazii de-astea… Va fi ajutat un pic şi de prima palincă produsă din prunele de pe moşie. Recolta a sosit aseară, nu-i mare, doar vreo zece litri cu totul (din care trei vor fi puşi deoparte pentru cînd s-o mărita fata), da’ e taaaaare bună… Şi merge de minune cu suc de roşii!

Pînă data viitoare cînd voi mai apuca să vă scriu, s-aveţi un Crăciun frumos şi cu zăpadă curată, aşa cum vi-l doriţi!

PS: În zilele ce urmează pînă la Anul Nou, nu uitaţi să mai treceţi p-aici! Am în lucru o primă însemnare dintr-o serie despre autorii mei preferaţi… şi sper să vă placă! Şi, desigur, încă un pic de pornografie cu cărţi, că doar n-o să încheiem anul fără o pornoacă…

Miroase a zăpadă

Vine iarna. A fost soare astăzi la moşie, dar un soare cu dinţi, şi-un vînt tăios care mirosea a zăpadă. Vineri noaptea, o vijelie a aruncat cîteva ţigle şi coame de pe acoperiş, aşa că azi m-am pus în fruntea unui comando de meşteri şi-am reparat acoperişul. Asta se putea vedea de sus din pod, pînă dincolo de vale:

08-12-028

Am mai crăpat şi nişte lemne, să fie destule pregătite pentru Crăciun, cînd vom petrece prima noapte acolo. Şi, cum nu mă mai satur de pocnetele lemnelor în sobă, am făcut şi-un foc, să îi ţină companie ceaiului pe care l-am băut cu ochii la „televizorul de la ţară”.

17

Una peste alta, mi-a tihnit… dar am reuşit, cred, să răcesc. Pe cînd am ajuns acasă, aveam un pic de febră deja şi-mi curgea nasul ca un robinet stricat. Numai că, precum ştiţi, nu mor caii cînd vor cîinii şi nici urşii cînd vor vecinii. N-o să mor nici eu dintr-atîta.

A venit vara!

Avînd în vedere că azi e 1 iunie, e vremea să mai scriu ceva despre Ştefana. Ei bine, junioara e încîntată de noua ei postură de fiică de moşieri, ieri s-a distrat de minune împreună cu prietena ei, străbătînd livada în lung şi-n lat şi inventînd o mie de jocuri. Spre după-amiază, oboseala şi-a spus cuvîntul şi fetele au trecut la chestiuni mai mundane, discuţiile despre farduri, lac de unghii şi prinţese…Bineînţeles, a adormit pe drum, în maşină.

Sau, fiind zi de alegeri, ar trebui să scriu de candidaţi? Dar majoritatea lor covîrşitoare sînt atît de penibili în prestaţii sau chiar şi ca persoane, încît nu merită nici să-i pomenesc. La primărie avem aici un gigi în miniatură, fost coleg de liceu, la fel de fanfaron ca şi modelul lui de la Bucureşti; avem un escroc care-a dus de rîpă o editură cu brand, în asemenea măsură încît rar o mai găseşti cu stand la tîrgurile de carte (candidat din partea partidului lui Felix, după ce-a mai schimbat vreo două partide); avem un cumnat de ministru (liberal), al cărui unic merit e de-a fi rudă prin alianţă cu acesta; avem un ecologist care-şi făcea reclamă prin oraş dintr-o Dacie papuc care scotea un fum înfiorător… Iar ăştia-s doar candidaţii care n-or să strîngă mai mult de 2-3 procente la un loc. De ăia creditaţi cu oarece şanse la ajungerea în turul doi în calitate de contracandidaţi ai actualului primar n-am să scriu, fiindcă mi-e silă. Mă deprimă de-a dreptul. Şi oricum, nu cred că o să avem un tur doi. Dacă era după mine, n-aş mai fi organizat alegeri pentru primărie, fiindcă-s bani risipiţi. Cînd ai găsit un om gospodar, la ce bun să-l mai schimbi, cîtă vreme el mai e încă dispus să facă treabă? La preşedinţia consiliului judeţean avem patru candidaţi, unul mai cu bube-n cap ca altul. Ticăloşi, fanfaroni sau pur şi simplu habarnişti. La votul pe liste pentru consilii nu e nimic de comentat. Cînd votezi în scîrbă, opţiunea răului minim e unica valabilă. Dar n-aş concepe să nu merg la vot, cîtă vreme cine nu votează n-are drept la opinie.

N-am să închei aşa, că nu vreau să vă las deprimaţi. Vă arăt, mai bine, o adevărată operă de artă, pe numele ei bogracs gulyas, înfăptuită ieri în livadă, la foc mic, vreme de două ceasuri, şi consumată cvasi-instant de către cele trei doamne, cele două domnişoare, cei trei meşteri şi subsemnatul. O premieră pe care o vom repeta cît de curînd!

Later edit, la cererea cititorului: reţeta de bogracs gulyas!

O ceapă mare, doi ardei, cîţiva căţei de usturoi, o roşie, carne (de regulă, de miel + vită + porc; în imagine am avut doar o ciozvîrtă de viţel). Se pun toate la călit pînă cînd ceapa devine sticloasă. Se adaugă apă pînă la umplerea ceaunului şi 50 grame de boia + orice alte condimente mai sînt la îndemînă şi-apoi se tot bagă pe foc. Cînd zeama scade, se adaugă cartofii (pînă la umplerea ceaunului) şi verdeţuri (aici, leuştean şi pătrunjel de pe moşia proprie), plus încă vreo 50-100 de grame de boia, şi se completează din nou cu apă. Se lasă să scadă exact pînă în momentul în care cartofii au fiert. Apoi se ia deoparte şi se împarte!

Şi o promisiune! Peste două săptămîni, altă specialitate la ceaun, tot de origine transfrontalieră: bab-gulyas! Adică aproximativ acelaşi lucru, cu afumătură în loc de viţel şi fasole albă în loc de cartofi. Să vedem dacă va arăta la fel de bine.