Cică festival

Acum vreo zece zile, pare-mi-se, s-a întîmplat la București, într-un mall sau cam așa ceva, o chestie pe care organizatorii au numit-o Sci+Fi Fest. A nu se confunda cu festivalul dedicat științei și literaturii SF care s-a petrecut în 2016 și 2017 la Biblioteca Națională. (Despre simulacrul de anul trecut prefer să nu pomenesc, mi-e jenă că am consimțit atunci să particip.)

Anyways… Ați văzut pe undeva vreo postare sau vreun articol despre întîmplarea de la mall? Ante sau post factum? Dacă a ajuns careva dintre voi p-acolo, să facă bine să ne împărtășească și nouă, ăstora de ne-am luat cu altele, ce-a fost atît de special la întîmplarea asta, că-mi zicea unul dintre sus-amintiții organizatori că standul pentru o editură ar fi costat 600 euro.

Mulțumiri anticipate.

Eurocoane, eurovizioane şi o dilemă

Nu, chiar nu mă excită ideea premiilor ăstora, aşa cum nu mă mai entuziasmez, de cînd m-am făcut mare, la eurovizioane. Aceleaşi negocieri de culise, aceleaşi quid pro quo-uri mercantile… Pentru ce? La ce bun? Chiar nu-mi arde la ora asta să cheltuiesc o căruţă de bani (cum a păţit George Lazăr anul trecut) ca să mă duc la Stockholm ca să mă ciondănesc pentru nişte premii care, la o adică, nu vor creşte nici măcar cu un leuţ vînzările editurii. Sînt nişte premii ale fandomului european, iar părerea mea despre fandom ca entitate organizată (nu ca sumă de individualităţi, atenţie!) e bine cunoscută. Şi-atunci? De ce mă stresez?

Din aceleaşi motive pentru care anul trecut am scris postările care-au indignat toată floarea cea vestită a seresefefimii de frunte. Da, alea cu SRSFF-ul mirosind nasol. Am greşit atunci, din dorinţa de a atrage cît mai strident atenţia, şi am ilustrat slova scrisă cu un căcat, ceea ce a distras atenţia de la idee. Mi-am cerut scuze pentru afişarea dejecţiei şi îmi pun cenuşă în cap, aici, de faţă cu toţi. Dar ideile enunţate atunci rămîn, iată, la fel de valabile. Iar practicile se perpetuează. De ce, aşadar, nu-mi bag piciorul în toată tărăşenia şi nu-mi văd de cărţile pe care ar trebui să le fac?

Poate fiindcă îmi pasă de cum ne văd ăia de-afară, la care sper încă să ajungem într-o zi şi altfel decît în calitate de gaşcă veselă care împarte pălinci şi coniace. Poate fiindcă societatea asta a voastră are în siglă litera R, ceea ce mă îndreptăţeşte, în calitate de purtător de cetăţenie română, să îmi pese de cum ne reprezentaţi. Poate fiindcă, dacă membrii voştri nefondatori nu au curajul să pună nişte întrebări, eu, din afară, n-am chiar nici o apăsare în a le rosti loud and clear. Şi n-ai decît, dragul meu, să notezi şi această însemnare şi să o pui ca probă la dosarul de calomnie pe care mi-l pregăteşte avocata ta! Iar tu, alălalt – sau acelaşi? – ce-ai să faci? ai să-mi trimiţi iar garda financiară la firmele pe care le-am închis acum patru ani?

OK, am înţeles, cine merge acolo votează. Nu mă duc, nu votez, iar cine nu votează, la fel ca în politică, n-are drept la cuvînt. De-aia nu scriu despre asta pe Galileo Online, de-aia n-am făcut comentarii la lista nominalizărilor pe care am publicat-o acolo. Aici însă e blogul meu, moşia mea, şi pot să mă minunez de ce-mi trece mie prin cap. Aşa că o să-mi exprim curiozităţile.

Ce mă miră, în primul rînd, e „transparenţa” perfect democratică cu care s-au făcut anul ăsta propunerile. Au tăcut băieţii cei deştepţi şi fondatori care ne poartă numele poporului în lume şi-au făcut. Ce democraţie, nene? Eş’ copil? Ce sondaje, fie ele şi intrasocietare…? Ce consultare publică? Doar ca să iasă iar scandal? Doar ca să-şi pună iar vreun Mugur Cornilă IP-urile multiple în funcţiune? Sau să vină iar Liviu Radu cu propuneri dintre ăia de-l publică? Nu, dom’le! Ne-am strîns la o berică, am pus pe hîrtie o listă de posibilităţi, am tăiat de pe ea tot ce avea legătură, oricît de vag, cu ăilalţi, şi-am trimis-o ălora de ţin socoteala propunerilor.

Că pe lista asta nu se regăseşte nici din întîmplare vreun nume de anul trecut, ca să arătăm şi noi consecvenţă şi să-i convingem pe ăia de-or să voteze că noi chiar credem în oamenii propuşi, nu doar mai bifăm o acţiune, ca să avem cu ce ne lăuda în prefaţa viitoarei antologii… Că George Lazăr, deşi are acum un roman tradus în engleză, nici n-a mirosit lista, deşi acum avea poate o şansă reală (dar anul trecut a călcat pe bec şi-a vorbit prea sincer, aşa că harşt cu el, jos de pe listă!)… Că Oliviu Crâznic sau Adi Buzdugan, cum nu scriu sefe de-ăla hard ca o stîncă, nu trebuie încurajaţi, e limpede… La reviste zicem de Helion, da’ ăla tipărit sau ăla online? Că Helionu’ tipărit a avut anul trecut doar o apariţie sau două (nu cele mai bune ale fanzinului eluziv de pe malu’ begos) şi, din cîte ştiu eu, la premiile astea internaţionale e nevoie de trei astfel de apariţii? Detalii! Tre’ să-l recompensăm pe Maître, că uite cum dă cu barda-n guşteru’ fără coadă şi în flaşnetarii lui! Că Dan Pavelescu şi-a mai înscris anu’ trecut în portofoliu nişte autori mari? So what? A fost nominalizat doi ani la rînd, n-a luat, adio! Altul la rînd! A, da, la capitolul fanzine: să-l punem pe Sagy cu Gazeta lui, că tot a publicat UN număr în 2010… Şi cu ocazia asta îi închidem şi gura, că prea era revoltat cînd cu Premiile Hobana, în loc să zică mersi că i-am făcut onoarea acceptării în măreaţa noastră societate… La edituri, Millennium n-are ce căuta, fiindcă a publicat anul trecut doar vreo cinci-şase cărţi cu autori români. Bastionu’, futu-i, n-a mai scos nimic, sau mai nimic, aşa că nu-i putem nominaliza. Başca mai e şi în lichidare. Ştiţi ce? O să-l punem pe vultur, că şi el e drăguţ şi ne pune sigla pe cărţi, chit că noi nu mişcăm un deget ca să îl ajutăm. Nu-i bai că n-are difuzare, nu-i bai că nici măcar noi nu-i putem pune la dispoziţie un amărît de stand de şase metri pătraţi la vreun tîrg (că şi-aşa n-ar avea destule exemplare să-l umple). Iar la anul vom vota Nemira, că în sfîrşit i-a convins Marian să publice şi un român. Iar la capitolul „promotori” pe cine vom propune, oare? Cin’ să fie, cin’ să fie? Şi pentru care fapte?

Mda, foarte interesante nominalizările româneşti la Eurocon. Mai ales aia pentru website… un site croat. Noi n-avem? Sau am devenit cu toţii cititori de limbă croată? Asta e o parte a tîrgului? Noi vă propunem la o secţiune, voi ne daţi votul vostru la alta? Sau o fi plata pentru vreun vot de anul trecut? Şi, desigur, iar nu ştim cine-i cel propus pentru încurajare… Asta e cea mai mare curiozitate a mea. Să fie micul mîncător de morcovi, sau ăla de-aruncă computerul cu boxe după el? By the way, încurajata de anul trecut ce mai face? Ce-a mai publicat? Cine-a mai scris despre ea? Aaaa, nimic? Nimeni? N-a citit nimeni dintre criticii cu greutate cărămidoiul ei de la Humanitas? Nici măcar Horia Gârbea? Ciudat, foarte ciudat…

Ce-aţi citit pînă acum sînt supoziţii. Ficţiune, dacă vreţi. Pamflet, haha, ca să folosesc un cuvînt drag altora. Dar hai să fim serioşi şi să judecăm limpede. Chiar aşa, cum s-au hotărît nominalizările? Aţi întrebat-o pe Vero ce propuneri are ea? Dar pe Sebastian A. Corn? Dar pe Claudiu Stătescu? Dar pe Liviu Radu? Dar Pavelescu, a avut vreun cuvînt de spus? Dar tu, Feri (care pot să pun pariu că vei veni şi vei da explicaţii)? Dar pe Bebe l-aţi întrebat? Sau pe Antuza? Sînt o mulţime de oameni în societatea asta pe care îi stimez mult şi care pot să pun pariu că n-au avut nici un cuvînt de spus. Mă întreb de ce-i mai ţineţi? Doar pentru capitalul de imagine pe care vi-l aduc? Mi-e teamă că da. Şi-i compătimesc în cazul ăsta.

S-a schimbat conducerea la SRSFF, dar am impresia că s-a schimbat prea tîrziu pentru a se mai interveni cu un dram de bun simţ în chestiunea asta… Iar tăcerea din ultimele două zile a noilor aleşi, care n-au zis nici un cuvinţel despre nominalizările astea, nu-mi prevesteşte nimic bun. Doar Torrancele de serviciu a publicat nominalizările, dintre societari. Torrancele, de care conducerea SRSFF actuală nu ştie cum să se distanţeze mai rapid, cel puţin în relaţiile pe care le are cu ăia din afară care îndrăznesc să pună întrebări. Aşa că îi îndemn pe Eugen, Marian şi Cristi, cît se poate de serios, să ne dea un semn şi nouă, outsiderilor, despre părerile lor. Nu de alta, dar iar bate-un vînt care seamănă cu ăla de anul trecut dinspre societate…

PS: Dacă aveţi opinii în chestiune, v-aş ruga să le exprimaţi aici (nu pe Galileo), dar în limitele bunului-simţ.

Stereotipuri

STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s.n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S.n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și întrebuințată ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează datorită repetării în aceeași succesiune a condițiilor din mediul înconjurător. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (11). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. (Sursa: DEX ’98)

M-am gîndit la chestiunea clişeelor în literatură în ultimele zile şi la modul în care acestea pot sau nu să fie integrate creativ într-o operă de ficţiune. M-a ajutat mult să-mi limpezesc gîndurile şi o discuţie (aici varianta audio) purtată la NPR de Neal Conan cu Christopher Rice (fiul lui Anne, aia cu Lestat & co.), pe tema caracterelor-clişeu ce se repetă în genul poliţist / thriller. S-a luat ca bază de discuţie acest articol scris de Rice (foarte instructivă lectură, trust me!).

Avem personaje-clişeu, adică stereotipuri, în SF&F? Ohooo, cît cuprinde! Şi-am să vă pun şi eu aceeaşi întrebare pe care Neal Conan a pus-o invitatului său: care sînt acestea şi la care dintre ele ar trebui să renunţăm definitiv şi irevocabil?

PS: Şi dacă tot vă provoc să-mi răspundeţi la întrebare, poate aruncaţi un ochi şi în coloana din dreapta şi răspundeţi (doar azi o mai puteţi face!) la întrebarea privind reprezentativitatea SRSFF? Thanks.

Current soundtrack: Dire Straits – Love Over Gold

Care?

Graphic1

Care dintre copertele de mai sus vi se pare mai „ochioasă”? Stînga (ediţia întîi) sau dreapta (ediţia a doua, care pleacă azi la tipar)? Aveţi în coloana din dreapta un sondaj (mda, ştiu, am început să cam abuzez de sondaje în ultima vreme…), iar eventualele păreri detaliate mi le puteţi transmite prin comentarii la această însemnare.

Să vă explic de ce am schimbat coperta. Fiindcă, aşa cum am intenţionat de la început, cartea lui Liviu Radu e doar prima dintr-o serie de antologii de tip „best of”, dedicate numelor majore din literatura F&SF de la noi. Prin urmare, se cuvenea să oferim seriei un aspect unitar, iar designul simplu şi cvasi-auster al primei ediţii nu permitea acest lucru, senzaţia de serie n-ar fi fost îndeajuns de pregnantă. În plus, prima ediţie a apărut în formatul 14×20,5, la care am decis să renunţăm pentru a o rupe definitiv cu „moştenirea” Tritonic.

Aş mai avea o întrebare, şi-am să vă rog să-mi răspundeţi tot la comentarii: care dintre autorii români credeţi că ar trebui să fie inclus cu un volum antologic în această serie?