Zen Bear

Trec printr-o etapă faină a vieţii mele. Am o vagină bănuială că simţămîntul ăsta are de-a face şi cu faptul că în sfîrşit se desprimăvărează, dar… feels good being me. Lăsînd la o parte orice chestii care ţin de bani, angarale profesionale etc., am ajuns la nişte concluzii de care sper să mă ţin în viitor. Am acum convingerea că nu are rost să mă macin psihic şi fizic pentru foarte multe chestii care pînă nu demult îmi umpleau gîndurile în fiecare clipă. Nu merită efortul. O atitudine zen te poate duce mult mai departe şi la rezultate mult mai bune.

În schimb, îmi place mult ceea ce fac acum. Traduc o carte a unui autor care mi-a fost drag de tare multă vreme (şi nu, încă nu pot să vă spun despre cine e vorba). După zece ani – ba, dacă mă gîndesc bine, au trecut chiar unşpe de cînd am tradus prima jumătate din Pictures at 11 a lui Spinrad! – în care-am tradus cel mult cîte-un articol sau vreo notă bio-biblio, m-am reîntors cu voluptate la meseria mea de bază, aceea de traducător. Căutarea sensurilor cele mai apropiate de intenţiile autorului, relectura de a doua zi, pentru a mă covinge că „sună româneşte”, grija de-a evita neaoşismele… Cine dracu’ m-a pus să mă las de tradus? E fuckin’ fantastic!

Pentru Millennium am început azi să redactez un micro-roman foarte interesant. Pînă către sfîrşitul lunii acesteia va fi deja disponibil pentru comenzi. Am deja coperta (ieri mi-a venit OK-ul de la artist) şi o să fie o cărticică superbă. În seria cea nouă, Novella, care-mi pare un proiect tot mai interesant pe măsură ce se conturează.

Ascult muzică bună, care merge bine cu ceea ce lucrez. De curînd mi-au sosit ultimele trei apariţii Tangerine Dream, mi-au trebuit două zile să le savurez cum trebuie. Iar azi am fost într-o pasă Nickelback; acum ascult Dark Horse, albumul din 2008. Ceea ce vă doresc şi vouă. Chad Kroeger rulz! În plus, la insistenţele junioarei, care şi-a petrecut azi vreo oră citind la mine în birou (citeşte Colţ Alb şi-i place), am schimbat un pic muzica şi-am dat amîndoi din plete pe nişte Arch Enemy. Jeez, ce voce are Angela… Şi-a găsit un fan în Ştefana, care a şi întins-o curînd după aceea la ea, să caute pe YouTube nişte clipuri sau concerte cu căpcăuna cea blondă.

Zilnic ajung pe la poştă cu cîteva plicuri pentru abonaţii Galileo şi cu cîte-o comandă sau două. Iar după-amiezele, dacă nu plouă, mi-am luat obiceiul să mai fac cîte ceva prin curte, măcar o jumătate de oră: azi, de pildă, am băiţuit uşa cea nouă a pivniţei, pe care am făcut-o eu însumi acum vreo două luni. Încă un strat de baiţ mîine, apoi poate v-o arăt şi vouă.

Mda. Happy Bear here.

Salată de linkuri: De bine…

…se scrie despre cărţile de la Millennium. Proaspăta candidată la premiul de încurajare al Euroconului, Ştefana Czeller, are partea leului în toată afacerea. Horia Gârbea scrie aici, cu entuziasm:

Ștefana Cristina Czeller este o autoare stăpînă pe arta ei și care poate trece oricînd de la SF, fantasy sau thriller la romanul realist psihologic, social sau istoric. Un debut solid și plin de speranțe.

Tot Ştefana e în atenţia Dianei Morăraşu, în ultimul Suspans:

Graţie incontestabilului talent scriitoricesc, autoarea contrazice cu succes spusele multor firoscoşi care nu o dată au stabilit, fără drept de apel, că scriitura jurnalistică e incompatibilă cu literatura, că odată ce ţi-ai vândut condeiul presei de cotidian, nu mai ai nicio şansă în beletristică. Ei bine, cartea ziaristei din Iaşi e dovada vie şi consistentă că lucrurile nu stau tocmai aşa. Dimpotrivă, se pare că Ştefana Cristina Czeller a ştiut să valorifice frumos toate atuurile meseriei: în Cerneală şi sânge practică o scriitură aproape seacă, fără înflorituri obositoare, pusă în valoare de extraordinara capacitate de a amesteca, în mod în general credibil, date ce ţin de real, de concret, cu elemente fantastice, cu tuşe horror.

Şi tot în Suspans am descoperit cu delicii că lui Mircea Pricăjan i-a plăcut mult de tot Îngerul păzitor al lui George Lazăr, recent tradus şi în engleză:

Inevitabila concluzie a cititorului român: dacă George Lazăr ar fi trăit şi ar fi scris într-o ţară occidentală, în momentul de faţă s-ar fi lăfăit într-o vilă la malul mării, ar fi avut contracte semnate cu editura pe cel puţin 6 titluri viitoare, încă nescrise, ba chiar şi negândite, ar fi făcut turnee transatlantice de promovare a cărţilor sale şi nu s-ar mai fi sinchisit, poate, să-şi facă singur munca de documentare.

Antologia Steampunk: A doua revoluţie e în continuare în centrul atenţiei, cu partea a doua a comentariului-fluviu semnat de Ovidiu Petcu în Nautilus. Nu vă lăsaţi intimidaţi de dimensiunile articolului, Ovidiu Petcu citează copios (de fapt, comentează mai puţin decît citează). Pînă la urmă, dezbrăcat de citate, articolul lui Ovidiu ar putea fi rezumat cam aşa: „Îmi place. Îmi place mult, dar îi urăsc pe redactori. Merge. Îmi place. Bună treabă.” Urmarea în episodul următor!

Mai aplicată şi mai la obiect îmi pare a fi recenzia semnată de Xelomon, aici:

Nu-mi e prea clar ce inseamna steampunk… abur in locul electricitatii, anacronisme, personaje istorice, actiune pe la 1800+. Le-a iesit cat de cat spre binisor. Mi-a placut ca, in afara de Florin Pitea, nimeni n-a avut doar un element steampunk. Cei mai multi au combinat o perioada istorica sau vreun personaj cu ceva dirijabile. La mai multe antologii!

Pe scurt… cărţile Millennium sînt bune. Cumpăraţi-le aici. A expirat promoţia curentă, dar pregătim alta, cu pachete de titluri pentru cei care vor un anume gen de cărţi, care va intra în vigoare de luni. Dar despre asta, la timpul potrivit.

Nu uitaţi, azi iar îl avem pe Mike la radio, de la ora 12.00, pe România Cultural. Urmaţi linkul din bara laterală ca să-l ascultaţi. Merită!

Salată de chestii de citit şi reflectat

Cum ştiţi care mi-e părerea despre modestie, o să încep cu interviul pe care mi l-a luat Lucian Vasile Szabo (deşi dacă ar fi să ne luăm după ce scrie acolo, mi-am pus singur întrebările) via e-mail, interviu în care prietenul nostru timişorean mi-a ridicat la fileu destule mingi. Mi-a făcut mare plăcere să răspund la întrebările lui despre oameni, locuri şi lucruri ce-mi sînt dragi. Interviul îl puteţi citi integral aici, mai jos aveţi doar prima întrebare (din vreo douăzeci):

Conduci o editură, Millennium Books, destul de activă în ultimul timp. Cum faci?

Nu-i greu deloc, dat fiind că fac ceea ce-mi place şi am alături de mine nişte oameni competenţi, pe Mike Haulică, Ona Frantz şi Vlad-Mihai Botta. De fapt, cred că secretul succesului în calitate de editor nu constă în cine ştie ce cunoştinţe sau reţete oculte, ci în capacitatea cuiva de a se înconjura de oameni pricepuţi, fiecare, pe felia de care se ocupă. Dacă reuşeşti să convingi asemenea oameni să te urmeze, dacă reuşeşti să-i ţii aproape şi cît mai mulţumiţi cu putinţă, dacă le dai ascultare… n-ai cum să nu o scoţi la capăt.

Eram categoric mai senin cînd am dat răspunsurile la interviul cu pricina. Şi încă nu-şi revărsase maître Secu dejecţiile în acelaşi număr al revistei cu pricina. Poate că dacă ştiam aş fi refuzat să îmi văd numele acolo. Cu tot respectul pe care-l port lui Lucian Vasile Szabo. Cu toată stima pe care i-am purtat-o lui Cornel Secu şi la care încă refuz să renunţ cu totul.

Între timp, am mai aflat şi eu una-alta despre nişte oameni, aşa cum a aflat şi Mike, care a ales să-şi exprime public lehamitea şi scîrba faţă de nişte atitudini şi acţiuni lipsite de finalitate, pînă la urmă. Cum sînt toate acţiunile unor oameni ca aceia despre care vorbeşte aici:

Începusem însemnarea asta în urmă cu cîteva zile, vrînd să dau un răspuns cuiva, pentru că eram în măsură să-l dau, deși omul nu mie îmi pusese întrebarea.

Încercam să ignor amenințarea din același mail în care punea întrebarea (cam arogantă totuși). N-am mai fost amenințat de mult. Se pare că există oameni care trec la amenințări atunci cînd nu-i bagi în seamă suficient (cel puțin nu atît de mult pe cît cred ei că li se cuvine). Amenințări cu tribunale, cu… Bine, sînt de tot rîsul amenințările, motivele mai ales.

La asta am ajuns? La ameninţări cu dat în judecată? Ei bine, da. Şi la chestii şi mai nasoale, despre care n-am să vorbesc aici. Că mi-e prea greaţă.

Greaţă îi era şi lui Adrian Crăciun acum cîteva zile cînd a postat pe Facebook o reflecţie pe care am să îmi permit să o citez integral, că nu toată lumea şi-a făcut cont acolo şi n-am idee dacă un simplu link ar fi de-ajuns:

Am aflat azi nişte chestii care mi-au creat o stare coplesitoare de greaţă, de scîrbă… Cam aşa m-am simţit acum vreo 20 de ani, la prima mineriadă (e drept, nu la fel de copleşitoare ca atunci, dar cam de aceeaşi speţă). Are şi SF-ul românesc miliţienii, minerii, securiştii şi mai ales bigoţii lui. Nu-s mulţi, dar ce negri-s în cerul gurii, şi ce bine mulează „promovarea SF-ului românesc” pe scîrboşeniile ce le vorbesc, plănuiesc şi înfăptuiesc… Să borîm împreună, tovarăşi!

O să co-borîm, vorba Maicului. Cam da. După care am să beau un ceai verde cu lămîie să-mi treacă greaţa. Şi o să-mi văd mai departe de treabă. E ultima oară cînd îi mai pomenesc pe ăştia care mi-au scos din pepeni prietenii. Să se scuipe între ei, dacă n-au ceva mai bun de făcut, pînă le seacă glandele salivare. Cîinii latră, ursul trece. Şi se opreşte doar cît să se pişe pe gardul de dincolo de care latră ăia, scoşi din minţi că nu au cum să îl atingă.

Iar noi… Noi avem cărţi de făcut! În interviu am pomenit doar o parte mică dintre proiectele în care ne-am angajat deja. Mîine, dacă sînteţi cuminţi, o să ridic un colţ al draperiei şi-am să vă îngădui o privire indiscretă spre mesele noastre de lucru.

Salata de sîmbătă, transplantată luni (3): Chestii de citit

Ar fi, mai întîi, episodul lui Mircea Opriţă din serialul „The Making of Steampunk.ro”, pe Galileo Online, aici. Al zecelea episod şi cel din urmă semnat de un autor prezent în sumarul antologiei editate de Adrian Crăciun. Serialul nu se încheie însă aici, vor urma (mîine şi poimîine) episoade semnate de redactorul cărţii, Laura Ciobanu, şi de însuşi editorul, Adrian Crăciun. Şi, de-am să mă învrednicesc şi eu, poate şi un epilog, ce va fi urmat ulterior de anunţarea ultimei (şi celei mai mari) surprize pe care se pregăteşte să v-o aducă antologia lui Adrian Crăciun…

…Acelaşi Adrian Crăciun care semnează azi pe CititorSF un articol intitulat „Ghettoul cu deştepţi”, pornind de la disputa absolut artificial stîrnită de dragul traficului – pentru a cîta oară? – pe blogul unei edituri şi preluată ulterior de un alt site, între vajnicii partizani ai sefeului pur şi dur şi aceia care nu se dau în lături să citească nici un text literar, indiferent de gen, cîtă vreme acesta e bine scris. Delicios citatul ales spre exemplificare de Adi Crăciun, menit să ne lămurească pe deplin că mare-i grădina Domnului, da’ şi mulţi îi sar gardul…

Despre girafe, o altă specie de fiinţe care sar garduri – în acest caz, pe acela al bunului simţ – scrie Michael Haulică pe blogul propriu, ca o coda la o relatare de la salonul de carte Livresque. Subscriu la tot ce spune el acolo, cu supărare şi greaţă, in case you’ve wondered.

În sfîrşit, Mircea Pricăjan publică pe blogul său nişte note  de lectură pe marginea volumului Modificatorii de Liviu Radu. O carte pe care Mircea a citit-o cu plăcere şi care poate fi comandată aici, dacă lectura recenziei pricăjeşti vă va face poftă.

Salata de sîmbătă (1): Promisiuni şi certitudini

Mircea Pricăjan a revenit cu forțe proaspete în blogosferă și și-a propus să nu plece prea curînd. Pînă acum s-a cam ţinut de promisiune şi îl invidiez sincer pentru energia de care dă dovadă, postînd chestii interesante, uneori chiar de mai multe ori pe zi.

În ce mă priveşte, precum spuneam într-o însemnare anterioară, n-am ambiţii programatice (oricum, nu publice), aşa că am să mă mulţumesc să vă dau din cînd în cînd de ştire despre ce-am mai citit, ce-am mai achiziţionat, ce-am mai publicat, poate chiar şi ce-am mai gătit şi, desigur, am să vă ţin la curent cu ceea ce facem la Millennium. Promit să mă ţin în continuare departe de politică şi să-mi ţin gura cînd mă calcă pe nervi vreun imbecil sau vreo adunătură de nechemaţi.

Puţină organizare nu strică, aşa că aşteptaţi-vă de-acuma înainte să vedeţi însemnările de-aici (sau măcar o parte dintre ele) organizate sub denumiri generice, ca un soi de rubrici. O să vă delectez din cînd în cînd cu cîte-o salată de linkuri (şi-am să încerc să o fac sîmbăta), o să aveţi parte în continuare de tradiţionala pornografie cu cărţi (duminica, dar nu neapărat numai duminica), veţi vedea în fiecare luni – cînd va fi cazul – chilipirurile de la Millennium. Şi, fiindcă se pare că am avut succes zilele trecute, o să pun de cîte-un concurs măcar o dată pe lună. În rest… ce-o da Domnu’ să se-ntîmple şi-am să am chef să vă împărtăşesc. Şi poze, desigur.

Dar destul cu promisiunile, să trecem la certitudini! Ergo, poftiţi la salată:

• Mircea Coman scrie (de bine) despre Galileo 2 şi despre Rîul liniştit, cartea Nicolei Griffith; ambele-s disponibile spre comandă aici, nu pentru multă vreme, căci mai avem doar cîteva exemplare din al doilea număr al revistei;

Văru’ Cosmin a mai publicat un episod din galeria sa de personaje;

Mike se (şi ne) priveşte în oglindă în rubrica sa din Observator Cultural, cu optimism; îi doresc să i se împlinească toate dorinţele, dar… eu sînt mai sceptic (sau poate mai realist?) în privinţa unora dintre dezideratele lui;

Jewel se declară mulţumită de City & City al lui nenea Miéville; pe mine m-a pierdut însă înainte de jumătate la cartea asta: les gouts et les couleurs, hein?; aştept însă cu interes Embassytown, care pare a fi interesant;

• ca să rămînem în teritoriul new weird, Jeff anunţă că-şi donează încasările din noua sa culegere de non-ficţiune pentru finanţarea viitoarei ediţii a antologiei Leviathan, care va conţine şi multe traduceri; how cool is that?; şi tot acolo puteţi descărca (gratuit sau, şi mai bine, în schimbul unei donaţii) un PDF cu Why Should I Cut Your Throat?, precedenta-i culegere de publicistică.

Cam astea ar fi ingredientele salatei de azi…