Bookporn: Zelazny, proza scurtă (1)

Iar mi-au venit nişte bunătăţi, le-aştept cam de multă vreme. Nişte cărţi frumoase-frumoase, de-mi vine să le tot mîngîi. Şi să mă împuşc că n-am bani să public şi eu volume lucrate cu atîta migală din punct de vedere tipografic.

4

E vorba, după cum se poate vedea în imagini, de THE COLLECTED STORIES OF ROGER ZELAZNY, volumul 1 (THRESHOLD) şi volumul 2 (POWER & LIGHT), apărute în ianuarie anul acesta la NESFA Press, o editură păstorită de cei de la New England Science Fiction Association. O organizaţie a fanilor sătui să tot aştepte de la editori soluţia recuperării necesare a unor opere şi a decis să facă acest lucru prin forţe proprii. Sînt primele două volume dintr-o serie de şase, volumele 3 (THIS MORTAL MOUNTAIN) şi 4 (LAST EXIT TO BABYLON) au apărut deja (în iulie), iar volumele 5 (NINE BLACK DOVES) şi 6 (THE ROAD TO AMBER) vor apărea în ianuarie anul viitor. Pentru a le achiziţiona, daţi click pe titluri.

De fapt, nu-s simple culegeri de povestiri aşezate cronologic. Sînt adunate aici şi poemele lui Zelazny, o serie de eseuri legate de activitatea sa în domeniul prozei scurte, fragmente de roman şi chiar varianta iniţială a romanului THIS IMMORTAL, cea intitulată AND CALL ME CONRAD, publicată în Fantasy & Science Fiction, care i-a adus lui Zelazny un Hugo, la egalitate cu Frank Herbert (care fusese nominalizat pentru DUNE). Este, cred, cea mai bună dovadă a valorii scrierilor cuprinse aici. Cea mai interesantă adăugire e cea a unei biografii scrise de Christopher S. Kovacs (serializată în fiecare volum pe segmente care trateaza perioada în care au fost scrise povestirile adunate în volumul respectiv). Foarte inspirată ideea. Primul volum e prefaţat de Robert Silverberg şi Carl B. Yoke, cel de-al doilea de Kristin Kathryn Rusch şi Walter Jon Williams. Realizatorii ediţiei sînt David G. Grubbs, Christopher Kovacs şi Ann Crimmins.

3

Admiraţi, vă rog, şi aspectul grafic al cărţilor. Ilustraţia îi aparţine lui Michael Whelan, multiplu laureat Chelsey. La final, cotoarele celor şase cărţi vor înfăţişa ilustraţia (aproape) completă (pe care o puteţi vedea aici). Volumele 3 si 4 sînt deja în drum spre mine. Promit să vă arăt imaginea pe măsură ce se completează, so watch this space!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Bookporn: Zelazny, proza scurtă (1)&8221;

  1. Super misto cartile din punct de vedere al prezentarii.
    M-am tot invartit si eu in jurul volumelor de la NESFA, insa sint cam scumpe pentru gusturile mele 😀

  2. Cred ca trebuie sa-mi dedic timpul pentru a face in Romania ce au facut fanii mai sus mentionati!
    Infintarea unei societati a fanilor SF care sa publice carti pe baza voturilor si la care sa contribuim cu sume din buzunarul propriu,pina la urma urmei noi dam banii pe carti!
    Fani SF&F din toata tara hai sa ne unim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s